Românii au cheltuit 63 de milioane de euro la cinema în 2025

Românii au cheltuit 63 de milioane de euro la cinema în 2025

Piața cinematografică din România a atins un nivel record în 2025, veniturile totale ajungând la aproximativ 63 de milioane de euro. Această valoare reprezintă o creștere de 16% față de anul 2024 și depășește cu circa 10% media înregistrată în perioada de dinaintea pandemiei.

Evoluția surprinzătoare vine într-un context economic marcat de presiuni asupra costurilor și o scădere a puterii de cumpărare, factori care au determinat consumatorii să își schimbe prioritățile.

Liana Dumitru, Director Retail Agency la Colliers Romania, a spus: „Pentru proprietarii de centre comerciale, aceste schimbări de comportament se traduc printr-o nevoie de adaptare a mixului de chiriași, inclusiv din zona de relaxare accesibilă. Componenta de entertainment și leisure – cinematografe, restaurante sau alte formate de experiență – revine în topul ancorelor pentru atragerea și menținerea traficului, într-un context în care retailul tradițional este mai volatil și mai sensibil la evoluțiile economice”.

Deși prețul biletelor a crescut cu peste 60% comparativ cu perioada pre-pandemică, cinematograful rămâne una dintre cele mai accesibile forme de relaxare.

Citește mai mult pe REAL ESTATE MAGAZINE:

https://realestatemagazine.ro/2026/03/romanii-au-cheltuit-63-de-milioane-de-euro-la-cinema-in-2025/