Fatih Birol, AIE: Efectele razboiului nu au fost intelese intial de catre liderii modiali

Fatih Birol, AIE: Efectele razboiului nu au fost intelese intial de catre liderii modiali

Efectele războiului din Iran asupra piețelor energetice nu au fost inițial înțelese de către liderii mondiali, noua criză energetică globală fiind echivalentă cu forța combinată a celor două șocuri petroliere din anii 1970 și cu efectele invaziei Rusiei în Ucraina, a avertizat Fatih Birol, directorul executiv șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), relatează The Guardian.

Acesta a declarat că efectele tot mai mari ar putea fi agravate serios de întreruperi ale „sectoarelor-cheie ale economiei globale”, inclusiv setorul petrochimic, producția de îngrășăminte, precum și sulf și heliu.

AIE a susținut măsuri pe partea de cerere, precum creșterea numărului de angajați care lucrează de acasă, reducerea temporară a limitelor de viteză pe autostrăzi și reducerea călătoriilor aeriene.

Fatih Birol a avertizat că cel puțin 40 de active energetice din regiunea Golfului au fost grav sau foarte grav avariate, astfel încât chiar și în cazul încetării conflictului, aprovizionarea cu energie nu ar reveni imediat la normal.

Citește mai mult pe Arena Constructiilor:

https://arenaconstruct.ro/fatih-birol-aie-efectele-razboiului-nu-au-fost-intelese-intial-de-catre-liderii-modiali/