Cu 3,8 miliarde de dolari a crescut costul estimat al proiectului de dezvoltare a primei centrale cu reactoare modulare mici (SMR) din România, derulat de Societatea Națională Nuclearelectrica împreună cu Nova Power & Gas prin compania de proiect RoPower Nuclear. Proiectul este întârziat cu aproape doi ani.
Un raport al Corpului de control al prim-ministrului a identificat deficiențe în alegerea amplasamentului, asocierea cu partenerul privat, precum și în achiziția terenului și monitorizarea fondurilor.
Calendarul aprobat în 2022 nu mai este respectat. Etapa FEED 2, care trebuia finalizată în aprilie 2024, s-a încheiat abia în decembrie 2025, ceea ce a generat o întârziere de aproximativ 20 de luni pentru întregul proiect.
Explicațiile invocate de Nuclearelectrica – procedurile interne de aprobare, negocierile, obținerea finanțării și realizarea studiilor suplimentare – nu sunt considerate de Corpul de control drept împrejurări imprevizibile, acestea fiind elemente normale ale unui proiect de asemenea amploare.
Raportul arată că studiul finanțat de United States Trade and Development Agency a analizat nouă amplasamente și a clasat Doicești pe locul al doilea.
Citește mai mult pe Arena Constructiilor:


