Piața imobiliară din România demonstrează reziliență în T1 2026, evoluția fiind susținută de pre-închirieri, expansiuni și o prezență puternică a investitorilor locali și regionali. Într-un context macroeconomic marcat de o prognoză de creștere a PIB revizuită la 0,5–0,6% și o inflație de aproximativ 8% , real estate-ul autohton atrage lichidități importante.
Volumul total al investițiilor a atins 151 milioane de euro în T1 2026. Segmentul de birouri a reprezentat motorul principal al tranzacțiilor locale, generând 88% din acest volum (133 milioane de euro), o valoare aproape egală cu totalul investițiilor pe acest segment din întreg anul 2025.
Activitatea s-a concentrat în București și Cluj-Napoca, fiind susținută de capital local (Inno Investments) și regional (din Ungaria și Serbia).
Răzvan Iorgu, Managing Director la CBRE România, a declarat: „Această încredere în fundamentele locale este susținută de dinamismul segmentului de închirieri, unde cererea nouă solidă – vizibilă prin extinderi, intrarea unor nume noi și interesul crescut pentru pre-închirieri – a propulsat sectorul de birouri la o performanță în doar trei luni care aproape egalează întregul an precedent”.
Citește mai mult pe REAL ESTATE MAGAZINE:


