Începând cu anul viitor, țara noastră va reduce cu 10% contingentul de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă.Aceasta cu toate că în sectorul construcțiilor persistă nevoia de
BERD acordă Moldovei un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro, care se adaugă celor 150 de milioane de euro împrumutate în 2024, pentru a finanța reabilitarea drumurilor cheie din Moldova
Platforma pentru depunerea solicitărilor de transfer de către beneficiari pentru Programul „Anghel Saligny” va fi din nou închisă la începutul noului an. Depunerile se reiau abia în
Un amplu pachet de măsuri ce vizează responsabilizarea beneficiarilor, transparentizarea activității Companiei Naționale de Investiții CNI și adaptarea ritmului de execuție la constrângerile
Mecanismul de cofinanțare propus de Ministerul Dezvoltării introduce o abordare diferențiată între unitățile administrativ-teritoriale mici și cele cu capacitate administrativă și financiară
Proiectul de dezvoltare a unui ansamblu imobiliar este pe cale să obțină autorizația de construire. Documentația acestui proiect prevede edificarea, într-o localitate din apropierea unui mare
Sunt prevăzute lucrări de amenajare a unei clădiri, precum și de construire pe un teren din apropierea Capitalei a unor clădiri rezidențiale, ce vor cuprinde, în total, peste 120 de unități
Terenul cu suprafața de peste 22 mii mp, situat într-un mare municipu din țară, este pregătit pentru noi dezvoltări imobiliare. În acest scop vor fi demolate construcțiile aflate pe teren
Proiectul de dezvoltare imobiliară, propus să fie realizat într-o localitate din apropierea Capitalei, vizează edificarea unei clădiri cu funcțiune comercială. Documentația proiectului prevede că
După mai multe discuții în coaliția de guvernare privind stabilirea salariului minim pe țară pentru anul viitor, ce includeau chiar înghețarea acestuia, partidele au ajuns la un acord de majorare
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut cu 6,8 puncte în luna noiembrie, pe fondul unor evoluții pozitive ale ambelor componente ale sale.Anticipațiile de
Unul dintre participanții la procedura de achiziție publică lansată pentru atribuirea contractului de execuție a unor lucrări de creștere a performanței energetice a contestat 7 dintre cele 11
Va fi construită o nouă unitate de producție și depozitare, acesta fiind proiectul de investiții al unui producător local din provincie. Documentația proiectului se află în faza dinaintea obținerii
O firmă specializată în lucrări extractive intenționează să extindă excavația existentă pentru exploatarea și valorificarea agregatelor minerale. Volumul de nisip și pietriș estimat că va fi extras
Investițiile finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”, ai căror beneficiari sunt consiliile județene, sectoarele Capitalei sau municipiile reședință de județ, vor trebui să fie cofinanțate local
Toate facturile depuse la Ministerul Dezvoltării pentru lucrări executate la proiecte finanțate prin Programul Anghel Saligny au fost achitate, a anunțat ministrul Cseke Attila:”Astăzi
Ordinul de începere pe care Compania Națională de Investiții Rutiere l-a emis astăzi pentru Drumul de mare viteză București-Giurgiu stabilește că, din 19 ianuarie 2026, va începe realizarea
Bog’Art a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru activitatea anului 2024, marcând al doilea an în care compania raportează, în mod voluntar, impactul și performanța sa în domeniile de mediu
Alexandru Nazare, ministrul FinanțelorProcesul de acordare a bonificațiilor de 3% pentru contribuabilii mici și mijlocii care și-au îndeplinit la timp obligațiile fiscale aferente anului fiscal
Laurențiu Plosceanu – PresedinteÎn contextul vehiculării unui draft de OUG care modifică legislația actuală privind recrutarea forței de muncă străine și ținând cont de faptul că sectorul de
Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a aprobat propunerile conducerii executive pentru prelungirea numirilor mai multor
2025 a fost un an al incertitudinii pentru industria chimică. La începutul anului, companiile așteptau introducerea tarifelor impuse de președintele SUA, Donald Trump, în aprilie, însă și acum
Proiectele de mediu care au înregistrat un progres fizic de până la 30% și care nu se încadrează integral în alocările și jaloanele PNRR aferente Componentelor 1 și 3, vor putea continua fără
Consiliul Județean Iași va prelua proiectul Variantei de Ocolire Sud a municipiului Iași, după ce indicatorii tehnico-economici au fost aprobați de Guvern. Scopul declarat este de a accelera
De la 1 ianuarie 2026 vor intra în vigoare noi tarife și contribuții bănești percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei- ANRE (lista completă a noilor tarife o găsiți
La final de an 2025, stadiul șantierului secțiunii Margina – Holdea al Autostrăzii A1 este de aproape 50%.Activitatea este susținută în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.La
La construirea tronsoanelor 4 și 5 ale autostrăzii A8 Moțca – Ungheni, care ar urma să fie finanțate prin SAFE, costul componentelor care provin din exteriorul Uniunii, al statelor SEE-AELS sau al
Ansamblu imobiliar, format din mai multe locuințe individuale, este pe cale să obțină autorizația de construire. Proiectul a fost pregătit spre a fi edificat într-o localitate din apropierea unui
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară, propus să fie realizat în Capitală, parcurge etapele necesare în vederea obținerii autorizației de construire. Documentația proiectului prevede realizarea
Un ansamblu industrial va fi edificat într-unul din marile municipii din țară. Pentru viitoarele hale a fost proiectată o suprafață construită totală ce depășește 2 mii mp. Acest proiect se află în
Mai multe corpuri de clădire din municipiul București urmează să fie demolate integral sau parțial. Acestea sunt amplasate pe un teren a cărui suprafață depășește 5 mii mp. În prezent, acest
“2025 a fost un an intens. Un an în care am lucrat mult, am luat decizii rapide și am învățat. Privim acum înapoi cu luciditate și cu bucuria drumului parcurs. Fiecare proiect finalizat sau aflat
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) ia act de decizia Guvernului României potrivit căreia impozitul minim pe cifra de afaceri va fi redus la 0,5% începând cu 1 ianuarie 2026
“2025 a fost un an intens. Un an în care am lucrat mult, am luat decizii rapide și am învăța. Privim acum înapoi cu luciditate și cu bucuria drumului parcurs. Fiecare proiect finalizat sau aflat în
Un antreprenor din Capitală dorește să își dezvolte activitatea la punctul său de lucru deschis în provincie. În acest sens va fi edificată o hală de producție și un corp administrativ. În prezent
Mai multe hale, cu spații de depozitare, vor fi edificate în provincie de către un producător de materiale de construcții. Pentru noul ansamblu industrial a fost proiectată o suprafață construită
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară este pregătit pentru a fi realizat într-o localitate din apropierea Capitalei. Documentația proiectului, care este pe cale de a obține autorizația de
Pentru o fraudă de 850.000 euro care implică un proiect de modernizare a sistemelor de irigații, finanțat de Uniunea Europeană, Parchetul European (EPPO) din Iași a depus un rechizitoriu împotriva
Valoarea finală a unui tronson din Varianta Ocolitoare Iași Sud va fi majorată după ce Studiul de Fezabilitate a fost revizuit, la aproape 20 de ani față de momentul când au fost începute
Vor fi prelungite până la 31 decembrie 2028 programele naționale de investiții ”Școli sigure și sănătoase” și pentru consolidarea spitalelor ”Mihail Cantacuzino”.De asemenea, va fi extins, până
- Guvernul aproba 2,25 mld euro pentru modernizarea caii ferate Pojorata – Suceava
- Constructiile ingineresti au franat in octombrie
- Primarul Mangaliei, arestat preventiv pentru mita legata de documente urbanistice
- Cadastru: Propunere de modificare a Legii Cadastrului
- Doka România în 2025: O viziune de creștere sustenabilă pentru viitor
- La sfatul proiectantului a fost anulata o licitatie de peste 1,2 mld lei
- Ministerul Dezvoltarii: Vom achita toate facturile pana la finalul anului
- La sfatul proiectantului a fost anulata o licitatie de peste 1,2 mld euro
- CNI: Ar putea continua proiectele incepute, din subprogramele suspendate
- Contractul de 327 mil lei pentru Complexul Sportiv Oradea, inca disputat dupa decizia definitiva


