Datele personale a 50.000 de soferi din SUA ai aplicatiei de ride-sharing Uber au fost accesate in mai anul trecut de o terta parte in urma unui atac informatic, scrie CNET. Compania spune ca atacul
Eliminarea taxei pe stâlp şi a accizei la carburanţi, prin diminuare progresivă, până la 31 decembrie 2016, plafonarea CAS la trei salarii medii brute pentru
Guvernul grec va prezenta săptămâna viitoare în faţa Parlamentului o serie de proiecte legislative menite să contracareze efectele distrugătoare ale
"Dacă problema Bank of Cyprus, cu o cota de piaţă de doar 0,5% în România, a creat atâta vâlvă în 2013, gândiţi-va ce ar fi făcut o
Banca Naţională a României ia imediat legătură cu actionarii unei bănci dacă persoane din conducerea acesteia ajung să aibă calităţi de suspect
Gigantul online Google a cumpărat domeniul de internet .app, cu 25.001.000 de dolari, în cadrul unei licitaţii desfăşurate de organizaţia care reglementează
În prima etapă a unei viitoare guvernări a Partidului Naţional Liberal (PNL) se poate trece la o serie de măsuri de relaxare fiscală, printre acestea aflându-se
Eliminarea taxei pe stâlp şi a accizei la carburanţi, prin diminuare progresivă, până la 31 decembrie 2016, plafonarea CAS la trei salarii medii brute pentru
Monica Soare, Managing Partner Artwin, este una dintre doamnele puternice din businessul romanesc.
Read full article on Ziare.com
Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, nu exclude posibilitatea ca pentru a aduce noi venituri la buget să fie instituită o 'taxă extraordinară' care va fi
Institutul Geologic este la un pas de colaps. Datoriile către Fisc se ridică la sute de mii de euro, conturile sunt blocate, iar salariile angajaţilor întârzie de mai multe
Aproape 200 de companii de pe piaţa Rasdaq au decizii ale Adunărilor Generale ale Acţionarilor /AGA/ să se listeze pe noua piaţă AeRO a Bursei de Valori Bucureşti
Jurnalistul Horia Tabacu, consultant editorial al cotidianului Evenimentul zilei, a murit, sâmbătă, la vârsta de 60 de ani, din cauza unor probleme cardiace.Read full article
Vargin Muslu si Oliver Elbling au investit 150.000 de euro intr-un proiect pe care l-au incercat pe pielea lor, in Austria, electrostimularea musculara. Cei doi sunt antreprenori in Romania inca din
Eliminarea impozitului pe dividende, prevăzută în proiectul noului Cod Fiscal, este "o măsură minunată", iar Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a propus
Fostul oligarh și opozant rus Mihail Hodorkovski și-a exprimat vineri convingerea, în presa rusă, că actualul conflict din Ucraina va duce Rusia la pieire, după modelul
Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a fost plasat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de abuz în
Parchetele vor putea închiria spaţii pentru amplasarea unor magazine cu produse alimentare, automate de băuturi, centre de dactilografiere şi copiere acte şi puncte de
Noul premier grec Alexis Tsipras a promis vineri că 'va munci din greu' pentru a schimba Grecia, după ce parlamentul german a aprobat extinderea programului de ajutor pentru această
Ungaria a înregistrat anul trecut un progres economic prin faptul că a avut creştere fără a contracta vreun credit extern, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban
Opozantul rus Boris Nemțov a fost ucis de gloanțe în plin centrul Moscovei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunțat poliția capitalei ruse
Compania de administrare a fondurilor de private equity şi venture capital 3TS Capital Partners a anunţat vineri că intră, printr-o investiţie de 5 milioane de euro, în
GT3 este expresia fortei brute invaluita intr-un design atragator si tehnologia de ultima ora cu care ne-a obisnuit Mercedes.
Read full article on Ziare.com
Ioana Filipescu se afla in topul celor mai puternice femei din Romania si are o experienta de peste 20 de ani in corporate finance si investment banking la BERD si KPMG.Read full article on
Daniela Penescu, coordonator de marketing al Colliers Romania, paraseste compania pentru a-si lansa propria afacere. "Incepand din aceasta saptamana, traseul meu
Uber, compania care ofera o alternativa la serviciile de taxi, a venit in Romania, iar programul-pilot este implementat in Bucuresti.
Read full article on Ziare.com
Wall Street a incheiat sesiunea de vineri in scadere din cauza cifrelor slabe inregistrare de economia Statelor Unite, dar a ramas totusi aproape de nivelurile sale istorice: Dow Jones a pierdut
Presedintele rus Vladimir Putin a anuntat recent ca tara sa va taia livrarile de gaze naturale catre Ucraina, daca Kievul nu va reusi sa faca platile, iar acest lucru ar reprezenta o problema si
Un american s-a ales cu arsuri de gradul trei dupa ce iPhone-ul sau a explodat. Dupa ce a stat zece zile in spital, Erik Johnson e decis sa dea in judecata producatorul.Read full article on
Numai in vestul tarii, in judetul Timis, exista in clipa de fata peste 700 de mici firme romanesti, care dezvolta aplicatii software si care, desi au poate cel mult 10 angajati, trebuie privite cu
Bursa de pe Wall Street a deschis vineri cu rezultate mixte, după ce autorităţile americane au revizuit în jos cifrele privind avansul PIB-ului în trimestrul patru
„În interes de serviciu sau în vacanță?“ Ei bine, și în curtea agențiilor de turism lucrurile sunt împărțite. Iar dacă
Creșteri de 10% sau chiar 150% în vânzările magazinelor ale căror produse se potrivesc perfect cadourilor de 1 Martie și 8 Martie. Așa arată prima
Oana GAVRILĂ, Managing Associate al Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Read full article on Capital
Execuţia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2015 s-a încheiat cu un excedent de 3,95 miliarde lei, respectiv 0,56% din PIB, faţă de 1,5 miliarde lei, respectiv 0,22%
Profitul net al grupului auto german Volkswagen a crescut în 2014 cu 19,6%, la 10,85 miliarde de euro, în timp ce veniturile au urcat cu 2,8%, la 202,5 miliarde de
Compania de administrare a fondurilor de private equity şi venture capital 3TS Capital Partners a anunţat vineri că intră, printr-o investiţie de 5 milioane de euro, în
Premierul Victor Ponta şi omologul său din Georgia, Irakli Garibashvili, au convenit intensificarea colaborării celor două părţi atât în ceea ce
- Uber - Inger sau demon? - Cum si-a inceput controversata aplicatie drumul in Bucuresti si la ce ar trebui sa ne asteptam
- Studenti de la ASE fac practica in marketingul si promovarea vinurilor romanesti. Ce job-uri sunt cautate pe piata muncii in acest domeniu
- Razboiul gazelor: Ucraina plateste Rusiei in avans, dar asteapta salvarea de la UE
- ANAF va opri activitatea si va sigila spatiul comerciantilor care nu emit bon fiscal
- Coca-Cola a vandut obligatiuni de 8,5 miliarde euro, cea mai mare emisiune a unei companii din SUA
- SUA: Cresterea economiei a incetinit in trimestrul 4, la 2,2% (a doua estimare)
- Dan Costescu, numit director general al CFR
- ANAF: De la 1 martie, suspendare de activitate şi sigilarea spaţiului în cazul unităţilor care nu emit bon fiscal
- ANAF va opri activitatea şi va sigila spaţiul comercianţilor care nu emit bon fiscal, de la 1 martie
- Rusia va cheltui peste 50 miliarde de dolari din Fondul de Rezervă, pe fondul creşterii deficitului bugetar


